DesfundareA canalizarII pe cont propriu?
Mai devreme sau mai tarziu toti oamenii se confrunta cu problema infundarii canalizarii. Acest lucru este normal si se datoreaza in mare parte rezidurilor care se aduna de-a lungul anilor in sistemul de canalizare. Exista numeroase situatii in care desfundarea canalizarii se poate face chiar de catre dumneavoasta intr-un mod facil.
Metode avantajoase pentru desfundarea diferitelor tipuri de canalizari
1. Desfundarea vaselor de closet
Vasele de closet sunt canalele de circulatie a apei care se infunda adesea din cauza obiceiului de a arunca diverse obiecte in el. O metoda simpla care asigura desfundarea acestora se realizeaza cu ajutorul unei perii de sarma sau cu o sarma de otel. Capatul sarmei de otel trebuie indoit, astfel incat sa ia forma unui carlig pentru a putea extrage diversele obiecte care nu permit ca apa sa curga in conditii optime. Sarma de otel cu capatul de carlig se introduce in sifonul vasului cu scopul fie de a prinde obiectele care au dus la infundarea vasului, fie pentru a le impinge spre coloana de evacuare. Aceasta operatiune necesita repetare pana cand apa poate circula in mod normal. Pentru a observa daca procesul da roade, este necesar sa trageti apa.
2. Desfundarea sifoanelor
Sifonul chiuvetelor sau lavoarelor, fie din baie, fie din bucatarie, se infunda cel mai adesea fie din cauza reziduurilor de mancare atunci cand se spala vasele, fie din cauza parului sau agrafelor, etc. care cad in ele. Pentru a le putea desfunda este necesar sa se foloseasca para pentru desfundat. Procesul desfundarii consta in umplerea chiuvetei sau lavoarului aproximativ o treime cu apa, astuparea cu o carpa a orificiului de scurgere a apei aflat in peretii chiuvetelor sau lavoarelor si aplicarea parei pentru desfundare pe sita de scurgere. Dupa ce este aplicata para trebuie sa apasati pe ea pentru a inlatura apa adunata sub ea si apoi sa trageti brusc in sus. Acest proces trebuie repetat de cateva ori.
Daca nu vedeti nicio imbunataire, atunci incercati cu ajutorul unei sarme de 1-2 mm grosime sau cu ajutorul unei perii de sarma. Precum in cazul desfundarii vaselor de closet, trebuie sa impingeti reziduurile spre coloana de evacuare.
Daca nici acest proces nu functioneaza, atunci trebuie sa demontati capacul sau dopul de curatare al sifonului cu ajutorul unei chei. Inainte sa incepeti aceasta operatiune este necesar sa asezati un lighean sau o galeata deoarece in sifon o sa fie apa si resturile care impiedica circularea apei. Dupa ce ati demontat dopul sau capacul, cu un carlig de sarma trebuie sa indepartati toata murdaria si sa dati un jet puternic cu apa pentru a va asigura ca totul curge cum trebuie. Dupa aceasta operatiune, montati capacul la loc si spalati foarte bine vasul sanitar.
3. Desfundarea sifoanelor de pardoseala
Atunci cand apa incepe sa curga pe langa sifonul din gresie, inseamna ca acesta este infundat. Pentru a-l desfunda, scoateti capacul sifonului si curatati foarte bine depunerile din jurul acestuia. Montati capacul la loc si turnati apa pentru a verifica daca operatiunea a functionat.
In cazul in care nu reusiti sa desfundati canalizarea prin metodele de mai sus, apelati la un instalator profesionist care sa va ajute cu aceasta operatiune.